MENIU

Senatul a respins OUG privind alegerile anticipate

Ordonanța de urgență care reglementează alegerile parlamentare anticipate a fost respinsă, miercuri, în plenul Senatului, după ce a fost repinsă, ieri, în Comisia Juridică a Senatului.

Actul normativ va fi trimis la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, că prin OUG pe reglementarea alegerilor anticipate „se încalcă voința cetețenilor” și „se deturnează scorul în favoarea partidelor mari la alegeri”, motiv pentru care ALDE nu va vota pentru adoptarea acestui act normativ.

Premierul Ludovic Orban susţinea înaintea votului că în cazul în care OUG privind organizarea anticipatelor nu ar fi votată miercuri în Parlament, există riscul "să nu se poată respecta" termenul de 90 de zile impus de Constituţie pentru organizarea alegerilor din momentul în care preşedintele dizolvă Legislativul, adăugând că avizul negativ dat în Comisia juridică din Senat arată "lipsă de raţiune".

Ludovic Orban a vorbit marți seară despre dezbaterea și votul pe OUG privind organizarea alegerilor anticipate de miercuri, în Senat.

"Există o procedură de dezbatere şi adoptare. Deocamdată este Comisia juridică de la Senat, ştim foarte clar că la Senat există un grup ultras al PSD, care nu mai are nicio urmă de raţiune şi de bun-simţ, care dă votul orbeşte, fără să analizeze actele normative. OUG privind alegerile parlamentare este o ordonanţă care aduce foarte multe îmbunătăţiri procesului electoral, care întăreşte drepturile cetăţenilor, care permite o reprezentare corectă a diasporei conformă şi cu numărul celor care votează şi cu numărul cetăţenilor români cu domiciliu în străinătate înregistraţi. Este o ordonanţă care permite extinderea procedurilor de vot de la alegerile prezidenţiale care au permis românilor din diasporă să-şi exprime votul fără niciun fel de constrângere şi la alegerile parlamentare şi care, de asemenea, reglementează situaţia alegerilor anticipate care nu era reglementată în legea adoptată în 2015. Să respingi în mod absurd, fără niciun argument o reglementare de care e nevoie, o reglementare indispensabilă pentru asigurarea procesului electoral în bune condiţii în cazul alegerilor anticipate arată o lipsă totală de raţiune", a declarat Orban.

Senatorii juriști, lovitură pentru Orban! Ordonanța pentru anticipate a fost RESPINSĂ