Udrea: Sigura funcție pe care o poate avea Traian Băsescu în PMP este cea de președinte
Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că singura funcţie de conducere pe care ar putea să o aibă Traian Băsescu în PMP ar fi cea de preşedinte al partidului, arătând că ea nu-şi imaginează ca actualul şef al statului să vină ca secretar general sau ca vicepreşedinte, scrie Mediafax.
"Eu cred că singura funcţie de conducere ar fi de preşedinte al partidului (pentru Băsescu n.r.). Adică nu-mi imaginez că o să vină secretarul general al cuiva sau vicepreşedintele cuiva, Doamne fereşte, dar dacă Traian Băsescu va dori să conducă acest partid, la Congres se poate înscrie să candideze", a precizat Udrea, răspunzând unei întrebări. Ea a arătat că la începutul anului viitor va avea loc Congresul partidului pentru că după prezidenţiale, conform statutului, "PMP avea oricum Congres" şi cei care vor dori să candideze pentru orice funcţie o pot face. Udrea a spus că a vorbit cu preşedintele Traian Băsescu după rezultatele obţinute de ea în turunul I al prezidenţialelor.
Mai multe pe Mediafax