MENIU

Udrea: PMP va vota în plenul Camerei pentru ridicarea imunităţii deputatului Vreme

Udrea: PMP va vota în plenul Camerei pentru ridicarea imunităţii deputatului Vreme

PMP va vota în plenul Camerei Deputaţilor pentru ridicarea imunităţii deputatului Valerian Vreme, a declarat, marţi, preşedintele PMP, Elena Udrea, arătând că la nivelul Parlamentului justiţia trebuie lăsată să-şi facă cercetările în dosarul Microsoft.

Udrea a fost întrebată cum va vota PMP în plenul Camerei Deputaţilor în cazul lui Valerian Vreme, după ce Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a încuviinţat ridicarea imunităţii acestuia.

"Categoric pentru ridicarea imunităţii şi pentru continuarea cercetărilor faţă de cei implicaţi în acest dosar, cum am votat de fiecare dată. Constat, în schimb, că există o diferenţă între modul în care acţionează Camera Deputaţilor şi modul în care acţionează Senatul", a răspuns Elena Udrea.

Ea a arătat că la Senat "nici până acum" nu s-a trecut de etapa Comisiei juridice în demersul de ridicare a imunităţii senatorului Ecaterina Andronescu.

Mai multe articole despre:
vot Elena Udrea Camera Deputaţilor plen imunitate