MENIU

Udrea: PMP organizează o dezbatere în Parlament. Traian Băsescu, invitat

Udrea: PMP organizează o dezbatere în Parlament. Traian Băsescu, invitat / Foto: MEDIAFAX

Președintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că partidul pe care îl conduce și Fundația Mișcarea Populară vor organiza o dezbatere în Parlament, joi, când "se vor împlini doi ani de la debutul loviturii de stat dată cu ajutorul Parlamentului", pe tema nevoii de a întări și de a apăra statul de drept.

"La dezbatere îl vom invita pe președintele României Traian Băsescu, cel care este vârful de lance al luptei pentru statul de drept în România și independența justiției, cel care a fost subiectul atacului la statul de drept, pentru că lovitura de stat din 2012 s-a făcut cu un singur scop: înlăturarea lui Traian Băsescu, pentru că un om, prin prezența lui la Cotroceni i-ar fi incomodat și determinarea președintelui de a se lupta pentru independența justiției, pentru a înlătura controlul politic asupra justiției și pentru statul de drept au încurcat afacerile și interesele multora în ultimii 10 ani în România", a spus Udrea, la finalul ședinței Consiliului Executiv Național al PMP.

De asemenea, Udrea a anunțat că PMP va organiza și un marș pentru apărarea statului de drept în România — duminică, pe 6 iulie, când se împlinesc doi ani de la suspendarea, a doua oară, a președintelui Traian Băsescu, "o suspendare regizată, ca și prima, de Dan Voiculescu și susținută de Victor Ponta, de Crin Antonescu, de baronii din spatele lor".

"Este un marș pe care-l organizăm în Capitală la care anunțăm prezența a 3.000 de participanți și prin care vom încerca să arătăm că este nevoie mai departe să apărăm valori pe care România le-a cunoscut în ultima perioadă, pentru care unii dintre cei care reprezintă astăzi clasa politică și președintele României în primul rând s-au luptat și care au nevoie în continuare să fie susținute și apărate", a mai afirmat liderul PMP.