MENIU

Udrea: Îi vom adresa o invitație formală lui Traian Băsescu de a se alătura PMP

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a anunțat, sâmbătă, că partidul va adopta, la ședința Consiliului Executiv Național al PMP, de săptămâna viitoare, un document prin care se afirmă "continuarea proiectelor începute în mandatul președintelui Traian Băsescu". Elena Udrea a precizat, totodată, că PMP va adresa "o invitație formală către președintele Traian Băsescu de a se alătura proiectului Mișcarea Populară", informează Agerpres.  

"Despre venirea președintelui României în funcție, domnul Traian Băsescu, am discutat și am decis ca în urma ședinței de Consiliu Executiv Național, de săptămâna viitoare, să adoptăm un document în care să afirmăm ferm din partea Partidului Mișcarea Populară continuarea proiectelor începute în mandatul președintelui Traian Băsescu, susținerea pe mai departe a principiilor și valorilor cărora s-au subsumat cele două mandate ale președintelui României și, de asemenea, o invitație formală către președintele Traian Băsescu de a se alătura proiectului Mișcarea Populară. Acest document va fi adoptat după ședința CEN de la începutul săptămânii viitoare", a anunțat Elena Udrea, după ședința Consiliului Național de la Băile Tușnad.

Pe 21 noiembrie, secretarul general interimar al PMP, Clement Negruț, declara, la Oradea, că îl așteaptă pe Traian Băsescu să se înscrie în PMP pentru ca, "intrând într-o nouă etapă, partidul să atace cu curaj alegerile locale din 2016, unde vizează un scor foarte bun".