Udrea îi răspunde lui Baconschi: În conducerea PMP sunt mulți intelectuali
Președintele PMP, Elena Udrea, a repins, marți, într-o conferință de presă, acuzațiile lui Teodor Baconschi, potrivit căruia intelectualii din PMP au fost marginalizați, ea susținând că în conducerea partidului sunt mulți intelectuali.
”Nu cred că a spus așa ceva, pentru că ar fi greșit”, a răspuns ea, întrebată despre afirmațiile făcute de Teodor Baconschi potrivit căruia intelectualii din PMP au fost marginalizați
”Domnul Baconschi ar fi știut că, atunci când candidează trei inși, de fapt au fost chiar patru, pentru un singur loc, unul câștigă. Nu trebuie să fie nimeni supărat că a câștigat domnul Vlaston funcția de vicepreședinte”, a spus Udrea.
Ea a subliniat că sunt foarte mulți intelectuali în Mișcarea Populară și în partid.
”Sunt oameni care au profesii intelectuale, chiar dacă nu au fost așa definiți până acum în presă, și cred că în CEN (Comitetul Executiv Național – n.r.), majoritatea sunt intelectuali. Dacă ne referim la așa-zisul grup al reformiștilor, pentru că așa s-au numit ei în PDL, când au susținut candidatura Monicăi Macovei, Cristi Preda, spre exemplu, este în conducerea partidului și este și europarlamentar. De asemenea, îl avem pe domnul Vlaston, vicepreședinte, care a câștigat în fața domnului Baconschi. Domnul Baconschi a fost în competiție cu domnul Papahagi și cu domnul Vlaston și a câștigat domnul Vlaston. Nu cred că domnul Baconschi l-ar contesta pe domnul Vlaston”, a spus ea.
Pe de altă parte, Elena Udrea a amintit că Daniel Funeriu, după ce a pierdut în competiția pentru președinția partidului, a fost cooptat în conducerea PMP.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul, în persoana Elenei Udrea, afirmă, potrivit RFI, Teodor Baconschi, membru al PMP, menţionând că la Congresul formaţiunii intelectualii din partid au fost "evacuaţi şi marginalizaţi", ca la PDL, şi că pe termen scurt va sta în banca sa şi va observa.