MENIU

UDMR o refuză pe Dăncilă

UDMR îi întoarce spatele premierului Viorica Dăncilă. Deputatul Attila Korodi a declarat că partidul din care face parte nu va discuta cu PSD pentru susținerea Guvernului. Declarația vine în contextul în care Dăncilă a spus anterior că va discuta cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, pentru sprijinirea executivului de parlamentarii acestei formațiuni. 

”Dacă ALDE iese de la guvernare, trebuie să vedem PSD pe cine cooptează, dacă poate. Poate un Pro România, altă soluție nu are. Dacă nu, atunci deja contextul politic se schimbă radical, asta înseamnă că PSD pierde majoritatea și analiza pe care trebuie să o facă orice forță politică este cum poate că creioneze o majoritate care este în afara PSD”, a declarat Korodi.

”Poziția mea la ora actuală, personală, pentru că această discuție nu a fost purtată în UDMR: în nici o condiție (...). Decizia noastră a fost fermă și ea a fost luată după mai mulți pași care au fost făcuți de actuala coaliție de guvernare și de PSD, care a demolat și cea mai mică încredere care se putea face și asta se leagă de câteva teme foarte importante și mai ales de problematica Văii Uzului”, a mai spus spus Korodi.

Mai multe articole despre:
UDMR