MENIU

Ucraina îi dă ultimatum lui Putin: Relația cu Rusia, normalizată doar dacă i se va înapoia Crimeea

Legaturile cu Rusia nu vor ajunge la normalitate decat daca Crimeea va reveni Ucrainei, potrivit Ministrului ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, citat de Moscow Times. Klimkin a declarat marti, in timpul unei vizite de doua zile in Japonia, ca frontiera cu rusii trebuie sa fie inchisa complet pentru ca acordul de incetare a conflictului armat intre Kiev si separatistii prorusi din est sa fie respectat.

Potrivit acestuia, inchiderea granitei este ultima conditie pentru a ajunge la o intelegere cu rusii, pentru ca este locul prin care intra in Ucraina trupele si armamentul greu din Rusia.

Ucraina si guvernele tarilor occidentale au acuzat recent Rusia ca ar trimite militari si arme pentru separatistii din estul Ucrainei, in ciuda acordului semnat pe 12 februarie la Minsk. 

"Subliniem ca inca de la inceput ne luptam pentru o solutie pasnica. Dar vom folosi orice metode pentru apararea suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei", a declarat ministrul ucrainean. 

Mai mult, secretarul de stat american John Kerry l-a avertizat luni pe Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, ca Moscova trebuie sa implementeze acordul de incetare al focului. In caz contrar, rusii vor suporta "consecinte" care le-ar putea slabi si mai mult economia.

 Mai multe pe hotnews.ro