Tupeu de parlamentar. Și-au organizat un teambuilding fix în perioada unui mare festival din Cluj
Aleșii fac teambuilduing la UNTOLD pe banii statului. Zeci de parlamentari vor merge la festivalul de la Cluj, chipurile pentru a participa la un forum pe tema sectorului privat. Mai mult, au fost invitați și parlamentari din alte țări.
A doua ediție a Forumului parlamentar "sector privat" va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada festivalului Untold. Solicitarea a fost deja avizată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
La forum vor participa membrii comisiilor de IT din cele 2 camere ale Parlamentului, reprezentanți ai guvernului și ai sectorului privat, atât din România, cât și din străinătate.
Potrivit surselor Realitatea Plus, reprezentanții festivalului Untold se vor ocupa și de partea financiară a forumului parlamentar, deci banii nu vor veni de la bugetul de stat, ci de sponsori selectați de organizatori.
Tema principală din acest an a forumului va fi Inteligența Artificială.