Tudose dezvăluie: va fi sau nu demis în CEx Liviu Dragnea?
”Susţin poziţia preşedintelui filialei (PSD Brăila, n.r.) necondiţionat”, a precizat Mihai Tudose, referindu-se la declarațiile liderului social-democraților din Brăila, conform cărora Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze din fruntea partidului.
Mai mult, fostul premier a subliniat că apreciază ”foarte mult” conținutul scrisorii disidenților din PSD.
”De fapt, nu e o scrisoare, e o moţiune. Apreciez că nu este o scrisoare pentru cineva, este o scrisoare a cărui conţinut, dacă se rezolvă, face bine României şi partidului. Nu este o scrisoare care vrea să dea pe cineva la o parte ca să pună pe altcineva. Rămân lucrurile statutare. E pe statut cine rămâne la partid. Nu au cerut semnatarii altceva. Aşa cum am mai spus, este o consecinţă logică a lipsei de dialog din ianuarie până acum. Dacă nişte lucruri erau vorbite când domnul Bădălău le-a propus, nu se ajungea aici. Dacă în august se vorbea despre ce a solicitat doamna Andronescu, nu se ajungea aici”, a mai afirmat Tudose, pentru stiripesurse.ro.
Referitor la posibile decizii care se vor lua în Comitetul Executiv al PSD de vineri, acesta a sugerat că Liviu Dragnea ar putea fi înlăturat din fruntea partidului, motivând că ”lideri foarte grei ai partidului” îi solicită, la unison, demisia.
”Când ai lideri foarte grei ai partidului, organizaţii mari, cu scoruri electorale foarte mari, practic baza partidului, care solicită la unison un lucru, nu ştiu dacă mai e cazul de pronosticuri. Foarte multe dintre voturi care ne-au adus la guvernare sunt din filialele care au semnat acest demers şi susţin acest demers”, a mai declarat Mihai Tudose.
A apărut scrisoarea disidenţilor din PSD în care se cere demisia lui Dragnea. Documentul integral
Realitatea.NET a obţinut, miercuri, scrisoarea liderilor PSD în care se solicită demisia lui Liviu Dragnea. Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu semnează, în numele unui comitet de iniţiativă, documentul prin care solicită demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD și - spune Țuțuianu - și din funcția de președinte al Camerei Deputaților.
Ponta, reacție vehementă după publicarea scrisorii ”disidenților” anti-Dragnea