Tudose, despre deprecierea leului în raport cu euro: Banca Naţională a României este responsabilă
Premierul Mihai Tudose a acuzat joi seară Banca Națională a României că este responsabilă pentru o parte a deprecierii leului în față euro, afirmând că este nevoie de o discuție "foarte așezată și serioasă" cu conducerea băncii "despre ce se întâmplă și care ar trebui să fie rolul BNR".
Seful executivului a acuzat faptul că în primăvara acestui an BNR a redus depozitele obligatorii ale băncilor comerciale de la 10 la 8% iar acest lucru a "disponibilizat" 500 de milioane de euro, "dintre care 280 deja au plecat din ţară".
"BNR poate și trebuie să intervină, nu a făcut-o", a afirmat primul ministru, la Antena 3, care a precizat însă că, pe lângă acest lucru, mai există și alți "factori obiectivi" pentru deprecierea leului.
Printre aceștia, subvențiile la agricultură, în valoare de 3 miliarde de lei, iar cu o parte din acești s-au cumpărat îngrășăminte din import, "care se face din euro".
Mihai Tudose nu exclude însă și o "răzbunare a sistemului bancar", după ce a criticat băncile că înregistrează profit zero sau pierderi în Romania.
Seful Guvernului și-a temperat însă sensibil tonul în ceea ce privește multinaționalele, afirmând că unele dintre acești actori economici "sunt cei mai serioși, nu își permit să derapeze".