MENIU

Tudorel Toader se spală pe mâini de Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, adoptate în Parlament

Tudorel Toader

Tudorel Toader a postat pe pagina sa de Facebook o scurtă precizare în care anunţă că Ministerul Justiţiei a realizat un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, şi un altul, pentru modificarea aceloraşi coduri, dar pentru a le pune în acord cu directivele. În schimb, Comisia Iordache a avut alte proiecte pe care le-a dezbătut şi care au trecut de Parlament. Cu alte cuvinte, ministrul Justiţiei dă de înţeles că nu a avut vreo legătură cu forma finală în care au ieşit Codurile din Parlament.

 Pe de altă parte, mesajul lui Toader lasă loc de interpretări, cel mai probabil nu a postat inutil aceste precizări, seara la 21.00: 

"Precizări referitoare la demersurile legislative de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală !

Ministerul justiției a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, în acord cu deciziile de admitere sau interpretative ale CCR.

În același timp, ministerul justiției a elaborat un alt proiect de lege pentru modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală, pentru transpunerea Directivelor referitoare la confiscarea extinsă, respectiv consolidarea prezumției de nevinovăție.

În vara lui 2017, cele două proiecte de lege au fost adoptate de către Guvern și transmise legiuitorului pentru realizarea operei de legiferare.
Comisia specială a Parlamentului a promovat alte două inițiative parlamentare de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, prin consacrarea altor soluții legislative, care au fost dezbătute și adoptate" a scris Tudorel Toader, pe Facebook.