MENIU

Epopeea SIPA. Toader: Din comisia de desecretizare vor face parte cinci membri cu certificat ORNISS

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că se va constitui o comisie de desecretizare a arhivei SIPA, formată din cinci membri care au certificat ORNISS: doi angajaţi ai Ministerului Justiţiei, doi de la Secretariatul General al Guvernului şi unul de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Concret, comisia are un termen de trei ani de zile în care arhiva SIPA să fie desfiinţată, să nu mai existe nici urmă de dosar. Ministrul a anunţat că vor fi desecretizate două rapoarte, dar şi o anexă care va cuprinde şi numele celor care au vizitat arhiva SIPA, în afară de cele 22 de nume. Acesta a precizat că, personal, crede că în arhiva SIPA sunt şi secrete de stat, dar şi informaţii despre viaţa privată, la care cei vizaţi vor avea acces.

Redăm cele mai importate declaraţii ale ministrului:

"În legatura cu SIPA, interesul este actual cu privire la Hotararea de Guvern adoptată astăzi. Cateva precizări: problema arivei SIPA,  a desecretizării, vine din 2011, anul trecut pe 25 iulie, deci 25 iulie 2016, proiectul de desecretizare a fost postat pe pagna de internet a instituţiei publice. Vreau să vă spun, şi poate fi verificat, faptul că în legatura cu problema descretizarii arhivei SIPA şi-au exprimat puncte de vedere pe rand: CSM, Ministerul Public, Asociatia Magistratilor, UNJR, Asociatia Procurorilor din Romania. Am toate punctele de vedere pe care reprezentanţii asociaţiilor le-au trimis. Prin urmare cred ca afirmaţiile publice referitoare la lipsa de transparenta sunt lipsite de fundament, prin punctele de vedere deja trimise. Daca aveti curiozitatea va pot transmite punctele de vedere ale instituţiilor. Hotărarea de Guvern prevede: desecretizarea celor doua rapoarte, dar si o anexă. Întrebarea care s-a pus şi care se pune: de ce la momentul la care am făcut public raportul nu i-am inclus si pe ceilalti vizitatori. Arhiva prevede si informatii din arhiva SIPA. Se constituie o comisie din cinci membri care au certificat ORNISS. Comisia are un termen de trei ani de zile in care arhiva SIPA sa fie desfiintata, acum se ce intampla cu rapoartele. Din continutl rapoartelor veti afla multe, veti interpreta multe. În arhivă vom gasi documente care tin de viata privată. Respectand dreptul la viata private acelea nu vor fi facute publice dar persoanele vizate pot solicita in scris comisiei, comsia vine si are acces la acea parte din dosar de viata privată. A doua categorie de informaţii sunt documentele funcţionarilor cu satut special care au lucrat sau lucrează în ANP. În termen de 5 zile de la intrarea in vigoare facem propuneri de constituire a comisiei. Pe parcurul celor 3 ani de zile veti afla acces la informaţii de interes public,  vom respecta dreptul la viaţa privată. Doresc ca la trei ani de zile de la începerea activităţii comisiei, acolo să fie un spaţiu gol care să fie redat funcţionalităţii normale, unde să scrie eventual "Aici a fost arhiva SIPA". Vă mulţumesc", a spus ministrul.

Reamintim că Guvernul a aprobat, miercuri, o hotărâre privind constituirea unei comisii care va inventaria și preda documentele din arhiva SIPA către instituțiile care au competențe în domeniu, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Alina Petrescu. 

"Astăzi, Guvernul a aprobat printr-o hotărâre constituirea unei comisii care va inventaria și preda documentele din arhicunoscuta arhivă SIPA. Documentele, după inventarierea și eventuala modificare a gradului de clasificare a lor, vor fi predate către instituțiile care au competențe în domeniu", a spus Alina Petrescu, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, proiectul de hotărâre s-a aflat în consultare publică timp de aproape un an.

"Hotărârea privind desecretizarea arhivei se află pe site-ul Ministerului Justiției încă de anul trecut, mai exact din 25.07.2016. Este și acum acest proiect postat pe site, deci condiția de consultare publică nu doar că este îndeplinită, dar proiectul este în consultare publică, dacă mai stăm puțin, de un an", a arătat Alina Petrescu.

 Ce spunea Toader

După ce Ministerul Justiţiei a făcut publice numele celor care au "vizitat" arhiva SIPA, Tudorel Toader precizase, sâmbătă seară pe pagina sa de Facebook, că pasul următor îl va reprezenta promovarea unei hotărâri de guvern pentru desecretizarea informaţiilor.

Joia trecută, ministrul Justiţiei a declarat că va desecretiza şi două Rapoarte despre arhiva SIPA, din care se vor afla mai multe informaţii despre aceasta, dar şi faptul că au existat mai multe vizite.

„Sunt şi două rapoarte pe care nu le-am desecretizat, dar le vom desecretiza, din care veţi afla mai multe informaţii şi sigur, mai multe vizite”, a spus Toader.

Tot joi, Ministerul Justiţiei a publicat lista celor care au avut acces în arhiva SIPA după desfiinţarea acesteia, fiind consemnate 22 de vizite.

"Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiţiei prin care a fost permis accesul în arhivă, componenţa comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum şi menţiunea „După verificarea şi inspectarea stării documentelor în vederea desfăşurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea uşilor celor două camere precum şi a uşii de acces la acestea”, indicându-se şi numărul sigiliului folosit", a transmis Ministerul Justiţiei.