Trezorierul PSD aflat în închisoare, încă o condamnare - vacanțe exotice cu bani furați
Fostul trezorier al PSD a primit o a doua condamnare, de 6 ani închisoare, după ce a recunoscut că a folosit bani din subvenții pentru excursii exotice de lux și a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției. Mircea Drăghici a cheltuit peste 550.000 de lei din conturile partidului, o parte provenind din subvenția de la stat. Acesta se află în închisoare, fiind prima dată condamnat la 5 ani de închisoare. Acesta și-a recunoscut fapta.
Tribunalul București l-a condamnat pe Drăghici la 6 ani de închisoare, după contopirea unor pedepse. Decizia pronunțată luni nu este definitivă.
Mircea Drăghici se află în penitenciar după ce în iulie 2021 a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare într-un alt dosar în care este acuzat de DNA că, în calitate de trezorier al PSD, şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvențiile primite de partid pentru a-și cumpăra o casă.
Acord cu DNA de recunoaștere a vinovăției
La sfârșitul lunii iunie, DNA a anunțat că a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Mircea Drăghici, pentru a executa 6 ani de închisoare, pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, în formă continuată, și delapidare, în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au notat:
În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, Mircea Drăghici, în calitate de trezorier al PSD, cu atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, ar fi utilizat suma totală de 550.522 de lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea și/sau cazarea în destinații turistice exotice a sa și a altor persoane.
Din suma de mai sus, 231.040 de lei ar fi reprezentat o parte din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.
Pe parcursul urmăririi penale s-au depus într-un cont deschis de ANABI pe numele lui Mircea Drăghici sumele reprezentate de paguba cauzată și cheltuielile judiciare efectuate în etapa urmăririi penale, fiind dispuse măsuri asiguratorii pe acele sume de către procurorii DNA.
În prezența avocatului, Mircea Drăghici a recunoscut comiterea faptelor, declarând că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
6 ani de închisoare cu executare și interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 3 ani după executarea acesteia, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în oricare alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (trezorier partid politic) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.