MENIU

Traian Băsescu, despre criza din Est: "România intră în război doar pentru un partener NATO"

<p>Traian Băsescu</p>

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, miercuri, într-un interviu acordat site-ului unimedia.info, despre criza din Ucraina.

"România nu se va implica militar în caz de conflict, este exclus un război în zonă. Intrăm în război doar pentru partener NATO", a spus preşedintele Traian Băsescu.

Totodată, şeful statului a declarat că, dacă se confirmă că Moscova este implicată în evenimentele din estul Ucrainei, UE ar trebui să treacă la faza a treia a sancţiunilor, una extrem de dură, care implică, printre altele, încetarea importului de gaze din Federaţia Rusă.

Reamintim că Transnistria a cerut, miercuri, să-i fie recunoscută independenţa de Moscova, pentru a se putea alătura Federaţiei Ruse. Scenariul din Crimeea se repetă şi în estul Ucrainei, unde separatiştii pro-ruşi au preluat controlul mai multor vehicule militare trimise în regiune de Kiev şi au arborat pe ele drapelul Federaţiei Ruse.

La Doneţk, mai multe persoane înarmate au intrat cu forţa în sediul consiliului local şi în clădirea primăriei, în vreme ce pro-ruşii din Odessa au declarat oraşul "republică independentă". Unii oficiali ucraineni susţin că întreaga operaţiune din est este coordonată de Rusia.

Potrivit AFP, un grup format din circa 20 de bărbaţi mascaţi şi înarmaţi a preluat controlul asupra primăriei celui mai mare oraş din estul Ucrainei. Persoanele necunoscute nu împiedică angajaţii să intre şi să iasă din clădire şi afirmă că au ca unică revendicare organizarea unui referendum privind "federalizarea" Ucrainei. Insurgenţii cer măsuri similare celor adoptate în peninsula Crimeea, precum şi ajutor militar din partea Federaţiei Ruse.

Kievul a declanşat o operaţiune anti-teroristă în estul Ucrainei, împotriva separatiştilor pro-ruşi, care sunt învinuiţi pentru escaladarea confictului şi "divizarea ţării."