MENIU

TRAIAN BĂSESCU: VOM AVEA UN COMANDAMENT NATO ÎN ROMÂNIA

<p>Preşedintele Traian Basescu, &icirc;n faţa unei noi suspendări</p>

Preşedinele Traian Băsescu a vorbit vineri, într-o conferință de presă, despre concluziile summit-ului NATO din Marea Britanie. Toate obiectivele României la acest summit au fost atinse, a subliniat Băsescu.

Evenimentele din ultimele luni au creat condiții ca NATO să se manifeste ca o organizație care-și exercită misiunea fundamentală de a-și apăra proprii membri.

Acest summit a demonstrat că nu există șefi de stat care să nu fi înțeles misiunea fundamentală a NATO. Este un summit al solidarității, care dă un semnal extrem de puternic, că la orice risc, oricât de mic, în legătură cu membrii organizației NATO, toată organizația este gata să-și îndeplinească misiunea fundamentală în baza art. 5.

Mai este mesaj, că libertatea nu este gratis. Iar asta trebuie să înțeleagă toți demagogii. Indiferent unde se află ei în interiorul organizației.

Am avut un set de obiective, în ceea ce ne privește, toate au fost atinse, o spun fără reținere. Aș vrea să mulțumesc ambasadorului Stoian, ambasadorul nostru la NATO, care a fost omul de contact și negociere în structurile NATO.

Acest summit a adoptat 20 de documente, în care 5 sunt publice, iar 15 sunt secrete. Declarația summit-ului acoperă practic, generic, uneori eliptic, toate cele 15 documente care rămân secrete și după care structurile militare trebuie să pună în aplicare deciziile politice luate.

Obiectivele noastre așa cum sunt reflectate în documentele NATO: adoptarea planului de acțiune. Prin acest document s-a decis prezența trupelor NATO, inclusiv în România. Foarte mulți ați transmis, noi baze militare în România. România are doi baze militare în România: Deveselu și Kogălniceanu. Planul de acțiune mărește prezența militară în România.

Spre exemplu, avem pe teritoriu 1400 de militari americani, din ei, 600 sunt pușcași marini. Aceste efective vor crește. Vom avea o structură de comandament NATO. România figurează ca fiind stat care a oferit facilități pentru un comandament NATO, de dimensiuni acceptabile.

În plan bilateral, cu SUA, crearea unui centru de antrenament și exerciții la Marea Neagră, care se va face împreună cu flota României și cu cea a Bulgariei.

Extrem de important pentru noi este că Marea Neagră este evidențiată cu o dimensiune importantă a securității euroatlantice, ca urmare a evenimentelor din Ucraina.

În 2015, baza de la Deveselu va fi funcțională.

Există și un angajament care nu îi va place premierului, angajamentul aliaților că se va ajunge la 2% din PIB pentru bugetul apărării.

România va fi națiune-cadru pentru programul care vizează securitatea cibernetică a României.

A fost bătălia noastră să introducem Republica Moldova în două programe: unul se referă la platforma de inter-operabilitate a armatei Republicii Moldova cu structurile NATO. Apoi e vorba de exerciții comune cu armata Republicii Moldova. Soldații Republicii Moldova sunt oricând bineveniți în România.