MENIU

Traian Băsescu nu va fi invitat la aniversarea Senatului

<p>Traian Băsescu&nbsp;</p>

Conducerea Senatului a hotărât, luni, că decizia privind invitarea președintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului revine exclusiv președintelui acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu, care, de altfel, a reiterat decizia sa de a nu-l invita pe șeful statului.

Anunțul a fost făcut, la finalul ședinței Biroului Permanent de luni, de vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD)

”Grupul parlamentar PDL a transmis o scrisoare Biroului Permanent în legătură cu invitarea președintelui Traian Băsescu la această sesiune solemnă. La discuțiile care au avut loc pe marginea acestei scrisori, a răspuns domnul președinte Tăriceanu, argumentând motivele pentru care domnia sa nu a făcut această invitație. Solicitarea grupului PDL s-a supus la vot și s-a aprobat cu șase voturi «pentru» și două voturi «împotrivă» ca în această problemă decizia să aparțină exclusiv președintelui Senatului, care, de altfel, a și semnat toate invitațiile care au fost înaintate până acum pentru participanții la această sesiune solemnă”, a spus el.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că nu l-a invitat pe președintele Traian Băsescu la aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului pentru a nu crea un moment penibil, ţinând cont că şeful statului a militat constant pentru Parlament unicameral.

Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a cerut, miercuri, un vot pentru ca plenul să decidă dacă şeful statului poate participa la şedinţa de aniversare a Senatului, însă cererea acestuia nu a fost supusă votului, iar şedinţa de plen a fost suspendată.

Ulterior, Dumitru Oprea a anunţat că democrat-liberalii au cerut convocarea unui nou Birou Permanent pentru discutarea neinvitării preşedintelui Băsescu la aniversarea Senatului.

Încercarea de convocare miercuri a unei şedinţe a Biroului Permanent pentru a discuta problema neinvitării preşedintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului a eşuat, în condiţiile în care ora reuniunii a fost incertă, iar Tăriceanu, care a convocat-o, a lipsit, ca şi majoritatea membrilor BP.

Mai multe articole despre:
Senat aniversare conducere invitaţie