MENIU

Traian Băsescu, declaraţie fabuloasă despre presupusa legătură EBA-Vanghelie

Traian Băsescu, declaraţie fabuloasă despre presupusa legătură EBA-Vanghelie

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, joi, la sediul PMP, despre declaraţiile procurorului general Tiberiu Niţu, care a spus că ar fi fost sunat de fostul şef al statului, dar şi despre discuţiile referitoare la faptul că Marian Vanghelie ar fi strâns semnături necesare Elenei Băsescu în precampania pentru europarlamentare.

“Eu am vorbit că nu am sunat când eram în funcţie un procuror de caz, dar nu am spus niciodată minciuna pe care o insinuaţi, specifică Antenei 3, că eu nu am sunat niciodată la Procurorul General. În ce priveşte faptul că l-am sunat pe domnul Niţu este absolut anormal să spun ce am vrut să-i comunic. Oricum, nu aţi crede. Eu am să vă atrag atenţia asupra a ceea ce ar fi trebuit să observaţi. Nicio legătură cu dosarul”, a spus Băsescu, întrebat de ce a afirmat că nu a vorbit vreodată cu un procuror.

El a comentat şi referirile la Marian Vanghelie, care s-ar fi ocupat de strângerea de semnături pentru campania Elenei Băsescu la europarlamentare, informaţii regăsite în motivarea deciziei de arestare a edilului din Sectorul 5.

“Ştiţi cumva cine i-a cerut? Am văzut şi eu declaraţia şi am văzut o poveste ca aceea cu răspopitul de la Antena 3 care spunea cum treceam eu cu barca peste Lacul Floreasca, secat de altfel, acelaşi tip de poveste l-am văzut legat de semnăturile pentru fiica mea. Asta înseamnă că a costat trei euro semnătura. Nu e răspopit Gâdea? Nu aţi transferat bani din Crescent în trustul lui Voiculescu?”, a mai spus Băsescu, citat de adevarul.ro.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Marian Vanghelie EBA campane EBA