Traian Băsescu confirmă o întâlnire cu Gabriel Oprea. Despre ce au discutat
Fostul preşedinte Traian Băsescu a admis la Adevărul Live că a avut o întâlnire cu Gabriel Oprea, în care au vorbit despre poziţia sa faţă de criza imigranţilor, înainte ca Oprea să meargă la Consiliul JAI. Fostul şef de stat a mai spus că a fost o invitaţie la masă pe care nu avea cum să o refuze.
Întrebat de moderator despre ce a fost vorba în întâlnirea despre care s-a speculat că a avut-o cu Gabriel Oprea, Băsescu a afirmat:
"Despre o alianţă cu UNPR-ul? Nu aveam nicio legătură cu alianţele. Nu sunt un suporter al partidului de tip UNPR. Întâlnirea mea a vizat JAI. A vrut să ştie de ce am poziţia aceea legată de imigranţi. A fost o invitaţie la masă pe care nu aveam de ce să o refuz. UNPR este un partid şantajist. Pentru mine s-a terminat povestea cu interesul naţional la Gabriel Oprea".