MENIU

Traian Băsescu, un nou atac la justiţie

Fostul preşedinte Traian Băsescu, un nou atac la justiţie . "Această declaraţie este despre justiţie şi despre nevoia de a pune capăt falsurilor din justiţie şi judecată fără probe", a spus acesta, în Senatul României. 

Traian Băsescu a precizat că este nevoie urgenţă de desecretizarea protocolului SRI-ÎCCJ.

Traian Băsescu a citit dintr-un document al SRI, despre care spune că este strict secret şi i-a parvenit în urmă cu câteva luni, şi care vizează dosarul Gala Bute, menţionându-se clar rolul acestuia şi cum funcţiona relaţia cu sistemul judiciar.

"Este un document document strict secret al UM 0198 SRI din 9.11.2011 care mi-a parvenit acum câteva luni şi nu l-aş fi făcut public dacă nu vedeam minciuna din adresa DNA către ICCJ. Nu citesc mult, va spun că documentul vorbeşte de oameni care se află într-un dosar penal care au săvârsit infractiuni dar despre care DNA nu spune mare lucru si pentru a fi concludent, vă citesc câteva pasaje: <<În temeiul art 14 din Legea 14 din 92 si art 15 din Protocolul de cooperare între Parchetul de pe langă ICCJ şi SRI pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securitatii nationale si urmare a adresei noastre din 24 .06 2011 respectiv planul de cooperare, vă comunicăm>>. Ce înţelegem este că protocolul a funcţionat din plin şi a existat un plan de cooperare între SRI şi DNA", a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu în plenul Senatului.

Fostul preşedinte a mai spus că la finalul documentului se vorbeşte şi despre beneficiarii informaţiilor.

"Finalul documentului spune în conformitate <<cu dispozitiile articolului 8 si 57 din protocolul de coperare dintre Parchetul de e lânga ICCJ şi SRI, pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, vă adresăm rugămintea ca datele prezentate să fie destinate informarii procurorului de caz potrivit principiului necesitatii de a cunoaşte fără a fi introduse în dosarul cauzei>>. Acest documet strict secret arată ca protocolul dintre parchet de pe lngă Inalta Curte şi SRI a functionat din plin, s-a intocmit un plan de acţiune şi informaţiile care au fost transmise DNA nu au fost destinate si avocatului si inculpatilor" , a mai spus Băsescu.

Mai multe articole despre:
justiţie Traian Băsescu SRI ÎCCJ