Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Kovesi şi Macovei
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat despre Monica Macovei că "a rămas tot procuror comunist", în timp ce despre precurorul-şef DNA spune că s-a transformat "într-un om care este toată ziua cu declarații, pasionat de interviuri".
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat despre Monica Macovei că "a rămas tot procuror comunist", întrebat ce părere are despre postarea europarlamentarului pe tema interceptărilor declarate neconstituționale de către CCR, potrivit căreia sistemul costă 1 miliard de euro şi este nevoie de cel puţin un an de zile pentru a se cumpăra aceste servere şi pentru angajarea şi pregătirea personalului.
”O rog să mă scuze, dar pe asemenea informații, ce pot să spun este că a rămas tot procuror comunist. Dacă aceasta e declarația unui europarlamentar dintr-o țară membră în Uniunea Europeană și NATO, în 2016”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
Fostul președinte a precizat însă că discută doar despre declarația amintită. ”Discutăm despre ce spune acum această femeie. Asta este valoarea ei în momentul de față. Tot doamna asta spunea, zilele trecute, că ne costă un miliard de euro”, a spus acesta.
De asemenea, președintele MP a afirmat că este neplăcut impresionat de transformarea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi "într-un om care este toată ziua cu declarații, pasionat de interviuri", arătând că predecesorul acesteia, Daniel Morar, avea ieșiri rare ''în public''.
"Dânsa (Codruța Kovesi — n.r) a intrat într-un discurs din acesta populist. (...) Mă impresionează neplăcut transformarea doamnei Kovesi într-un om care este toată ziua cu declarațiile și este foarte pasionată cu interviurile. Ceea ce domnul Morar făcea foarte rar. Era expresia unui procuror șef decent, tot timpul foarte atent la declarații și foarte rar în public. (...) Cu Daniel Morar am avut o relație instituțională perfectă, dar nu am evitat să mă manifest ca șef de stat atunci când au fost lucruri care nu mi s-au părut în regulă", a afirmat Băsescu.
În context, el a reamintit declarațiile lui Kovesi de la bilanțul DNA privind recuperarea unor bunuri în valoare de 400 milioane ''cu care se puteau face kilometri de autostrăzi'' și a remarcat că rata de recuperare în România, cel puțin în prezent, este sub 10%.