MENIU

Traian Băsescu, atac eșuat la Vergil Chițac

Traian Băsescu a lansat, în ultima perioadă, atacuri la adresa fostului rector al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” (ANMB) și candidatul PNL la Primăria Constanța, amiralul Vergil Chițac, însă fostul președinte al României a fost prins cu minciuna.

Băsescu a spus că a modificat statutul Academiei Navale ”Mircea cel Bătrân” special pentru Vergil Chițac, fără să explice însă motivele pentru care a procedat așa, potrivit Constanța 100.

”Când l-am avansat amiral, special pentru el în CSAT am modificat statutul Academiei Navale, care avea funcție maximă căpitan de rangul I. Am modificat statutul Academiei Navale făcând funcția de comandant al Academiei pentru amiral cu două stele și aș fi vrut să o ia și pe o doua”, a spus fostul președinte.

Vergil Chițac a aflat despre declarații imediat după ce a ieșit de la o piesă de teatru. Acesta a precizat că statutul a fost schimbat pe vremea fostului rector.

”Comandatul dinaintea mea, Dan Vasile Hăulică, a plecat amiral. Într-adevăr, funcția, la un moment dat, a fost de comandant de rangul I, și în CSAT s-a făcut de amiral, ca dovadă că pe Dan Vasile Hăulică l-a avansat amiral și, când a plecat din comanda Academiei, era amiral. Când am venit eu, funcția era deja de amiral, și nu cu două stele, ci cu o stea. A rămas amiral cu o stea, acesta este motivul pentru care am rămas cu o stea”, a declarat Vergil Chițac.

Candidatul PNL l-a Primăria Constanța a susținut, pentru Realitatea.net, că Traian Băsescu ar fi făcut o confuzie de timp.

"Cred că Băsescu chiar mă apreciază, pentru că e a doua oară când vorbește laudativ la adresa mea în acest an. Dumnealui face o confuzie legată de momentul în care a făcut această conversie în CSAT. S-a întâmplat în timpul în care era comandant predecesorul meu. Atunci, din câte știu, așa s-a schimbat gradul funcției de rector din comandant în contra-amiral de flotilă", a explicat Chițac pentru Realitatea.net.

Toate aceste lucruri, spune amiralul, pot fi verificate.

 

Mai multe articole despre:
Băsescu chitac.