MENIU

Tot ce trebuie să ştim despre nou şef AEP, Daniel Barbu. Ce spunea despre bolnavii de SIDA

Daniel Barbu este noul preşedinte AEP. Acesta a demisionat în decembrie 2013 din funcţia de ministru al Culturii, după ce a făcut o comparaţie între importanţa finanţării programului anti-HIV/SIDA şi cea a festivalurilor culturale. Acesta a susţinut că dacă bugetul pentru programele SIDA ar fi mai mici, Ministerul Culturii ar putea face mai multe Festivaluri Sahkespeare.

Liberalul Daniel Barbu a demisionat din funcţia de ministru al Culturii la 12 decembrie, la solicitarea liderului PNL, Crin Antonescu, după ce a participat la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole. Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA:

"La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate", a spus atunci ministrul Daniel Barbu.

Preşedintele Traian Băsescu a reacţionat spunând că premierul Victor Ponta trebuia să îl demită imediat pe Daniel Barbu, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că "este un om cu handicap sufletesc".