Toni Neacșu, semnal de alarmă după decizia CCR: Guvernul trebuie să stabilească URGENT data și calendarul alegerilor
Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost judecător și fost membru CSM, susține că actualul guvern trebuie să stabilească urgent data și calendarul noului scrutin pentru alegerea președintelui, astfel încât să nu fie depșit termenul de 3 luni stabilit de lege.
Într-o postare pe Facebook, avocatul Toni Neacșu a prezentat "câteva observații de natură practică privind Hotărârea CCR de anulare a alegerilor":
1. Prin aceeași hotărâre CCR a obligat si Guvernul să emită o noua hotărâre pentru a stabili data viitoarelor alegeri și calendarul acestora. CCR nu a spus ca trebuie așteptat un nou Guvern, doar Președintele Iohanis a stabilit cu de la sine putere, chiar înaintea publicării hotărârii, un alt calendar și cerința să se formeze un nou Guvern. Dacă Hotărârea CCR este general obligatorie atunci este obligatorie în toate componentele ei.
2. Constituția stabilește drept termen maxim pentru desfășurarea noilor alegeri prezidențiale, e adevărat doar într-o situatie similară celei pe care o avem noi acum, 3 luni de la data anulării alegerilor. Aceasta înseamnă că până în data de 6 martie 2025 ar trebui sa avem organizat măcar primul tur al noilor alegerilor. Acest lucru este imposibil dacă data alegerilor nu este stabilită imediat, în regim de urgență, de către actualul Guvern Ciolacu, mai exact în această săptămână.
3. Pe 22 decembrie 2024 se vor valida alegerile parlamentare, ceea ce inseamna ca actualul Guvern Ciolacu își va încheia de drept mandatul, urmând să aibă puteri limitate, doar pentru administrarea treburilor publice și nu va mai avea legitimitatea pentru a stabili un nou calendar de alegeri.
4. Președintele Iohanis va fi cel care va dicta modalitatea de formare a noului Guvern. Pentru ca însă mandatul acestuia de 5 ani s-a finalizat el nu va mai putea dizolva Parlamentul pentru a declanșa alegeri anticipate oricâte respingeri a unor propuneri de Guvern în Parlament or avea loc (art 89 alin 3 din Constituție- Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului presedintelui). Deci, teoretic, întrucât nu va mai exista frica de alegeri anticipate, formarea noului Guvern în Parlament poate dura oricât., a explicat Toni Neacșu.