Tomac, PMP: "Tăriceanu a fost "cârpa politică" a lui Dragnea, acum îl umilește și Dăncilă”
Preşedintele PMP spune că liderul ALDE a picat într-o capcană, deoarece după ce a fost folosit de Liviu Dragnea pe post de „cârpă politică”, acum „a venit şi rândul lui Dancilă să-l umilească într-un hal fără de hal”.
"Îmi place tot mai mult şi mai mult această capcană în care a picat Tariceanu. După ce l-a folosit Dragnea ca pe o cârpa politică, acum a venit şi rândul lui Dancilă să-l umilească într-un hal fără de hal, lasându-l fără partid şi, mai nou, fără parlamentari care fug disperaţi la PSD pentru funcţii în stat, a scris Eugen Tomac, luni, pe Facebook.
Liderul PMP a adăugat că PSD sfidează din nou românii prin propunerea lui Teodor Meleşcanu la şefia Senatului.
„PSD sfidează totul şi-l pune al doilea om în stat pe Meleşcanu, cel care de două ori a umilit milioane de români, la alegerile prezidenţiale din 2014 şi europarlamentare din 2019, îngrădindu-le dreptul la vot şi aruncând în aer toată politica externă a României. Este tot mai clar că Dăncilă trebuie trimisă acasă prin moţiune şi scoasă din politică, odată cu Meleşcanu, pentru totdeauna!”, a conchis Tomac.
Grupul senatorilor PSD a decis să îl nominalizeze pe fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu la şefia Senatului. Viorica Dăncilă a precizat că locul a aparţinut ALDE, iar PSD vrea să fie corect şi să respecte acest lucru.
Călin Popescu Tăriceanu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Senatului. Forul legislativ nu a votat încă propunerea pentru funcţia de preşedinte al Senatului.