MENIU

Tomac, după întâlnirea cu Iohannis: Avem nevoie de un Parlament de 300 de membri

<p>Eugen Tomac, unicul candidat la Congresul PMP de duminică, pentru funcția de președinte</p>

Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat după întâlnirea cu șeful statului că PMP va cere ca rezultatul referendumului să fie transpus cât mai repedede în lege, iar atunci când se vor face modificările constituționale să se țină cont și de referendumul din 2009, care propune un Parlament suplu cu 300 de membri.

"Punctul nostru de vedere este foarte clar: PMP cere ca rezultatul referendumului să fie transpus cât mai rapid în lege şi vom susţine acest demers în Parlament. Considerăm că, atunci când se vor produce modificările Constituţiei, să se ţină cont şi de referendumul din 2009. Credem că această instituţie - referendumul - nu trebuie neglijată şi trebuie respectată voinţa cetăţenilor. Avem nevoie de un Parlament de 300 de membri", a spus Tomac, la finalul consultărilor cu şeful statului.

În acest moment, Parlamentul are 465 de membri.

Eugen Tomac mai spus că, la consultările cu preşedintele Iohannis, PMP a susţinut organizarea votului în diaspora pe parcursul a două zile, începând de sâmbătă dimineața și până duminică seara.

Mai multe articole despre:
tomac