MENIU

TITI HOLBAN, SALVAT DE COLEGI. Deputatul UNPR nu poate fi arestat

TITI HOLBAN, SALVAT DE COLEGI. Deputatul UNPR nu poate fi arestat / Foto: MEDIAFAX

Ridicarea imunităţii deputatului UNPR Titi Holban a fost respinsă de Camera Deputaţilor. Votul a fost secret, cu bile.

S-au înregistrat 198 de voturi ”împotriva” solicitării de încuviințare a arestării preventive a deputatului Holban și doar 96 de voturi ”pentru”.

Deputatul UNPR Titi Holban a susținut, miercuri, în plenul Camerei, în timpul dezbaterii cererii privind încuviinţarea arestării sale preventive, că este nevinovat, că nu reprezintă un pericol public şi că de votul deputaţilor depind cariera şi soarta lui ca om.

El le-a cerut deputaţilor să analizeze situaţia "omeneşte" sau chiar "dumnezeieşte", arătând că oricare dintre deputaţi poate fi în această situaţie.

"Aveţi încredere că sunt nevinovat, timpul va dovedi că tot ce am spus eu este adevărat, oricare dintre dumneavoastră poate fi în această situaţie. De votul dumneavoastră depind cariera şi soarta mea ca om. Dragi colegi, vă rog din suflet să analizaţi această situaţie omeneşte sau chiar dumnezeiește, aşa cum ne învaţă domnul Hristos, când ne spune «atunci când îţi judeci aproapele pune-te în locul lui şi judecă cum tu ai fi în aceeaşi situaţie»", a afirmat Holban.

Comisia juridică a Camerei a respins luni cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UNPR Titi Holban, fiind înregistrate 10 voturi "pentru", 9 "împotrivă" şi 2 abţineri.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Titi Holban, suspectat de trafic de influenţă pentru că ar fi luat 10.000 euro pentru ca o firmă să nu fie sancţionată, după un control al Direcţiei Antifraudă.

Titi Holban este al patrulea deputat pentru care organele abilitate cer, în acest an, încuviinţarea arestării preventive, după Florin Popescu, Daniel Chiţoiu, Vlad Cosma. Și în celelalte cazuri plenul Camerei a respins solicitările DNA.

Mai multe articole despre:
imunitate Titi Holban imunitate Titi Holban