Tinerii liberali au dat start campaniei împotriva curentelor extremiste și în favoarea ideilor europene
Tinerii liberali lansează campania „Europa în fiecare localitate”, o mișcare prin care speră să le explice românilor cât de importanți sunt banii pe care îi primim de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea țării. Totul în contextul în care mișcarea extremistă este din ce în ce mai răspândită atât în România, cât și în Europa, iar liderii internaționali se tem de consecințele acestor curente la alegerile europarlamentare.
Conferința organizată de tineretul liberal a strâns la Cluj unele dintre cele mai relevante personalități de pe scena politică actuală. Primarul Emil Boc, europarlamentarul Siegfried Mureșan, dar și secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean, au luat cuvântul la eveniment.
La nivel european cresc îngrijorările în condițiile în care extremiștii au tot mai multe șanse să destabilizeze politicile și economia regiunii, în condițiile în care multe state, printre care și România, depind de finanțarea din bani europeni.
Până în prezent, România a primit peste 60 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană.