Testamentul lui Corneliu Coposu, descoperit la 23 de ani de la moartea fostului lider al PNȚCD
Testamentul politic al liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, a fost descoperit după 23 de ani de la moartea acestuia. Printre principiile enunţate de seniorul țărănist se numără patriotismul dovedit prin fapte şi puterea exemplului personal. Testamentul a fost citit la Teatrul Național București.
Una dintre dorinţele lui Corneliu Coposu a fost să fie „înmormântat fără pompă, fără cuvântări în cimitirul din Bucureşti”, își amintește Ion Caramitru. Fostul Ministru al Culturii dintre anii 1996-2000 a povestit cum l-a cunoscut pe Corneliu Coposu.
"Teniorul a avut faţă de mine o rezervă. A plecat de la faptul că în seara de 22 dânsul a venit la televiziune şi a dorit să vină în platou şi să vorbească României acolo unde eram şi eu şi mulţi alţii despre Corneliu Coposu, personal, nu ştiam nimic, nu aflasem că există nici ca nume, nici ca destin. Am încercat să mă scuz cu faptul că nu ştiam cine e, faţă de Corneliu Coposu am o reverenţă şi o uşurare sufletească, nu eu am spus, şi nici Brucan, ci Bârlădeanu.", spune Ion Caramitru, director TNB.
Conţinutul Testamentului a fost prezentat integral la TNB de Ion Gherasim, preşedintele Fundaţiei Corneliu Coposu, alături de Ion Caramitru, în prezenţa a sute de simpatizanţi şi cunoscuţi ai Seniorului.