MENIU

Tăriceanu, despre ieşirea Marii Britanii din UE. Ce implicaţii ar fi pentru România

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că Marea Britanie ar trebui să își păstreze locul în cadrul construcției europene.

"Mi-aș dori ca Marea Britanie, care este o putere economică, democratică și militară, să rămână în UE, dar lucru acesta îl vor decide britanicii. În ceea ce privește consecințele directe asupra României, nu știu dacă s-a făcut o evaluare. Putem să facem o evaluare dintr-o perspectivă care ar trebui să preocupe Guvernul român și anume care va fi situația românilor care lucrează în Marea Britanie. Mai este și un subiect general — care vor fi consecințele ieșirii Marii Britanii asupra UE în ansamblu", a declarat Tăriceanu luni la Senat, întrebat care este opinia sa privind ieșirea Marii Britanii din UE.

Britanicii sunt chemați la urne la referendumul de la 23 iunie pentru a se exprima în legătură cu rămânerea sau nu în Uniunea Europeană.