MENIU

Tăriceanu, la votul pentru MRU: Asistăm la recompunerea monopolului puterii de actualul președinte

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți, de la tribuna sălii de plen a Parlamentului, înaintea supunerii la vot a nominalizării lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, că asistăm "la recompunerea monopolului puterii de actualul președinte", Klaus Iohannis, care dorește "în posturile-cheie să își pună oamenii de încredere". Acest fapt, subliniază Tăriceanu, e primul motiv pentru care consideră că "e nepotrivită alegerea făcută în persoana domnului Ungureanu, pentru conducerea SIE", informează Realitatea TV.

"Este de evitat, în România, ca cineva să dețină monopolul puterii. Am văzut perioada nefastă când o singură putere politică a deținut puterea în România și mă refer la perioada 2009-2012 (...) Probabil că această lecție i-a făcut pe mulți români să fie extrem de reticenți în a mai repeta greșeala și acest lucru s-a manifestat la alegerile prezidențiale din 2014.

Se pare că deținerea monopolului puterii trebuie să îi vizeze numai pe unii. În momentul de față, asistăm în România la recompunerea monopolului puterii de actualul președinte, care dorește în posturile- cheie să își pună oamenii de încredere. E primul motiv pentru care cred că e nepotrivită alegerea făcută în persoana domnului Ungureanu, pentru conducerea SIE. Al doilea motiv e că președintele a evitat să mai facă o consultare cu partidele parlamentare pentru numirea directorului SIE, așa cum a făcut în cazul SRI. Ar fi fost un demers firesc, care s-ar fi înscris într-o logică elementară. Îmi pun întrebarea de ce a refuzat să facă acest lucru. Ceea ce cred că e cel mai important este că suntem cu toții chemați să ne pronunțăm asupra unei propuneri care are darul pentru mulți români să le reclădească imaginea că regimul Băsescu se recompune, încet-încet", a spus Călin Popescu Tăriceanu.

În viziuna sa, "șeful unui serviciu de informații ar trebui să fie o persoană echilibrată și îndepărtată de conflictele din zona politică, ceea ce Ungureanu este exact pe dos".

"L-am urmărit pe domnul Ungureanu pe parcursul campaniei electorale, la prezidențialele de anul trecut. Știți că nu folosesc epitete dure, dar un singur lucru pot să spun: m-a frapat cât de patimaș părea să fie și încerc să îmi măsor cuvintele pentru ca să nu jignesc pe cineva. E un eufemism pentru modul în care s-a comportat în campania electorală. Ar trebui să vă pună pe gânduri pentru că șeful unui serviciu de informații ar trebui să fie o persoană echilibrată și îndepărtată de conflictele din zona politică, ceea ce Ungureanu este exact pe dos. O persoană foarte implicată, care s-a manifestat public și manifestările le știm cu toții și care ne arată cât de inadecvată e propunerea pentru șefia unui serviciu de informații, care se presupune că ar trebui să fie o persoană nu numai echidistantă, ci discretă. Aceste atribute îi lipsesc domnului Ungureanu.

Dacă ne uităm la biografia dânsului, parcă îmi vine să îmi aduc aminte de vorba: 'la vremuri noi, tot noi'. Toate aceste lucruri determină grupul parlamentar ALDE să nu voteze pentru nominalizarea domnului Unguranu la șefia SIE", a mai declarat președintele Senatului.

Kelemen Hunor: Voi veni și de pe lună pentru oameni ca Mihai Răzvan Ungureanu