MENIU

Tăriceanu: SPP și SRI trebuia să-l fi avertizat pe Băsescu

<p>Călin Popescu Tăriceanu&nbsp;</p>

Președintele Senatului, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, a susținut luni că SRI și SPP trebuia să-l fi avertizat pe Traian Băsescu în legătură cu persoanele cu care se întâlnește, precum Bercea Mondial, dar și că demisia sa din funcția de premier nu ar fi fost justificată în 2007.

Călin Popescu Tăriceanu a susținut că șeful statului ar fi trebuit să aibă o atitudine responsabilă în ceea ce privește întâlnirile cu Bercea Mondial.

”Cred că trebuie să înțelegem un lucru, când ești președintele țării îți alegi bine locurile unde te duci, cu cine te afișezi, cu cine stai de vorbă, și vă pot spune în mod cert că serviciile în acest caz își fac treaba și trebuie să-și facă treaba și să-l avetizeze pe președinte, pentru că altfel sigur că se expune, așa cum se întâmplă, unor consecințe care nu sunt strict referitoare la persoana lui, ci angajează instituția prezidențială și țara în final”, a susținut Tăriceanu.

De asemenea, el și-a reiterat convingerea că SPP și SRI are în vedere și membrii familiei prezidențiale.
Tăriceanu a fost întrebat dacă în momentul în care avea calitatea de premier SRI sau SPP îl avertizau cu privire la vizitele pe care le avea.

”Sigur că întotdeauna primeam informări prealabile în legătură cu riscurile potențiale, pe care le puteam întâmpina cu ocazia unor deplasări în țară, și s-a întâmplat acest lucru nu o dată, și sunt convins că și președintele a primit întotdeauna aceste informări la fel cum le primeam și eu”, a mai spus președintele Senatului.

De asemenea, el a fost întrebat dacă, în cazul ”bilețelului roz”, ar fi fost necesară demisia sa din funcția de prim-ministru, având în vedere că era vorba despre o intervenție solicitată șefului statului într-o anchetă în desfășurare.
”Mie îmi pare bine că vă faceți ecoul doamnei Elena Udrea, am să vă rog să luați bilețelul, pentru că a devenit public, și acolo vorbeam clar despre următorul lucru: îi înaintam președintelui copia unei sesizări cu privire la o serie de iregularități sau nelegalități desfășurate într-un proces de anchetă, pe un dosar. Și îi ceream să semnaleze acest lucru CSM. Această chestiune nu poate fi sub nicio formă pusă în categoria solicitării unei influențe sau un trafic de influență. Deci, președintele, care se duce regulat la CSM, avea obligația să știe despre acest lucru și nu am făcut decât să-i înaintez o copie a sesizării respective, nimic altceva. Nu era vorba despre nicio intervenție la nimeni”, a mai spus Tăriceanu.

El a admis că și ministrul Justiției putea informa CSM, însă i-a scris șefului statului pentru că ”numește judecători, numește membrii în tot felul de... în procuratură și era firesc să fie înștiințat despre acest lucru”.
În 2007, președintele Traian Băsescu a prezentat bileţelul ce i-a fost trimis de Tăriceanu la începutul anului 2005, împreună cu materialul Rompetrol.

"1. Dragă Traian, îţi trimit alăturat un document redactat de Petromidia în legătură cu cercetările care au loc. 2. Dacă ai ocazia, să vorbeşti la Parchet despre subiect?", scria Tăriceanu, care şi semna. Băsescu l-a acuzat la acel moment pe premier că i-a propus un parteneriat cu "oligarhiile", pe care nu l-a acceptat.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat vineri că va face demersuri pentru ca "rapoartele SRI și SPP" privind protecția şefului statului "în cazul vizitelor la clanul Bercea" să ajungă la Comisile Parlamentare pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat.