MENIU

Călin Popescu Tăriceanu îi răspunde lui Iohannis, după episodul "ne-am lămurit cu acest individ"

<p>Tăriceanu a recidivat. Şeful Senatului a blocat o bandă de mers la Universitate ca să facă shopping!</p>

Şeful statului a primit o replică.Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a apreciat, miercuri, ca nepotrivit modul de adresare a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de el, precizând că atunci când şeful statului va avea aceleaşi realizări câte a avut el în mandatul de prim-ministru, o să se poată apela în acest fel.

”Nu ştiu dacă preşedintele a fost foarte inspirat, ieri. Am făzut în ultimele zile diverse comentarii şi forme de adresare la persoana mea, pe care le consider nepotrivite”, a spus Tăriceanu. 

El a menţionat că ”nimic nu poate exista fără justiţie, dar în momentul în care justiţia este folosită pentru atingerea şi pentru realizarea jocurilor politice, atunci aceea nu mai este justiţie”. 

Tăriceanu a mai spus că forma de adresare a preşedintelui Iohannis îl face să se gândească dacă nu ar fi bine dacă şi domnia sa s-ar putea lăuda, în ghilimele, şi să prezinte tot atâtea lucruri cât a făcut el în mandatul de prim-ministru. 

”Când o să aibă aceleaşi realizări, atunci sigur că o să putem să începem să ne apelăm aşa, într-o formulă mai puţin protocolară”, a adăugat Tăriceanu.