Tăriceanu: Grațiela Gavrilescu și Andrei Gerea vor avea de gestionat probleme serioase
Liderul Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, duminică, că deputații Grațiela Gavrilescu și Andrei Gerea, propuși pentru a ocupa postul de ministru al Mediului și, respectiv, al Energiei, în cabinetul Ponta IV, vor avea de gestionat "probleme serioase", informează Agerpres.
"Decizia pe care Comitetul Național Executiv a luat-o a fost una de a recomanda și a acorda sprijinul în același timp pentru cei doi colegi ai noștri pentru a face parte din cabinetul Ponta. Este vorba despre Grațiela Gavrilescu, pentru portofoliul Mediu, Ape și Păduri și Andrei Gerea, la portofoliul Energie, Întreprinderi Mici și Mijlocii și Mediul de Afaceri. Amândoi vor avea de gestionat probleme serioase. Domeniul Energie este unul foarte greu, complicat, însă cu toții am susținut aceste propuneri, bazându-ne pe experiența lor politică, administrativă, legătura pe care o au cu economia și mediul privat", a afirmat Tăriceanu.
Totodată, liderul PLR a atras atenția că, în domeniul mediului, România trebuie să facă progrese importante pentru a asimila și a pune în practică legislația europeană.
"Trebuie să ținem cont că România are un deficit mare privind respectarea legislației de mediu. Acest lucru ține de un anumit comportament și de o mentalitate, din păcate, regretabile, moștenite din perioada comunistă, de desconsiderare a problemelor de mediu și acest lucru îl vedem în toate regiunile din țară", a adăugat Tăriceanu.
Astfel, specifică Tăriceanu, dezbaterile de duminică, din cadrul PLR, au vizat ca politicile liberale, în viitorul guvern, să fie bine reprezentate.
Mai multe pe Agerpres.