Tăriceanu, prima reacție la ipoteza demisiei premierului pentru declanșarea alegerilor anticipate
Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE) a spus că demisia premierului Ludovic Orban, cu scopul declanșării alegerilor anticipate, ar trebui să aibă o justificare solidă, fiindcă ar arunca România într-o nouă criză politică.
„Demisia premierului pentru declanșarea alegerilor anticipate trebuie să aibă o justificare foarte solidă. Declanșarea unei crize politice, în contextul în care cu o lună în urmă Parlamentul a votat bugetul, dându-i un vot de încredere actualului Guvern, necesită o explicație serioasă. Pentru a arunca România într-o criză politică, chiar dacă din anumite considerente din ordin strict politic, acest lucru nu poate să fie apanajul egoist. O criză politică este o criză politică pentru țară.
Al doilea lucru este că declanșarea alegerilor anticipate este de resortul Parlamentului, care ar trebui, printr-o moțiune de cenzură, să-l demită pe primul ministru.
Parlamentul a arătat că susține Guvernul, prin aprobarea Legii Bugetului pe 2020, iar un astfel de gest de demisie nejustificată eu aș interpreta-o ca un gest de desconsiderare a Parlamentului, ceea ce nu cred că ar fi o idee foarte bună", a spus Călin Popescu-Tăriceanu la un post național de televiziune.