Tăriceanu: O revizuire amplă a Constituției, puțin probabil! Liberalii ar putea bloca procesul
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că referendumul privind definirea familiei în Constituție ar putea avea loc în această toamnă. Întrebat despre o revizuire mai amplă a legii fundamentale, președintele Senatului susține că este puțin probabil să se întâmple acest lucru, întrucât parlamentarii liberali ar putea bloca procesul.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, ă organizarea unui referendum privind inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în sensul definirii familiei, aflată în dezbaterea Camerei Superioare a Parlamentului, ar putea avea loc cel mai probabil în toamna acestui an.
În privința unei revizuiri ample a Constituției, Tăriceanu nu se declară "foarte optimist", arătând că este necesară susținerea a două treimi dintre parlamentari pentru adoptarea unei noi legi fundamentale, liberalii putând bloca procesul.
Președintele ALDE susține că în coaliție colaborarea "funcționează foarte bine" și nu exclude, la fel ca liderul PSD, Liviu Dragnea, intrarea UDMR la guvernare.
Pe de altă parte, Călin Popescu-Tăriceanu spune că nu se teme de o posibilă acaparare a electoratului ALDE de către nou înființata formațiune politică a lui Daniel Constantin. El subliniază că ALDE este un partid liberal iar Pro România — de centru.
Președintele Senatului vorbește și despre inițiativa legislativă depusă în Parlament pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, adăugând că prin amendamentele formulate la propriul său proiect de act normativ dorește să confere Consiliului Superior al Magistraturii "relevanța și rolul necesar pentru asumarea unor decizii care să ducă la o independență crescută" a instituției.
El vorbește și despre necesitatea reconsiderării modului în care se acordă venitul minim garantat pentru că, pe o parte, există un deficit de forță de muncă și, pe de alta, un număr mare de asistați social.