MENIU

Tăriceanu și Carmen Dan, scut în jurul lui Dăncilă. Atac la liderul grupului PPE din P. European

Preşedintele Senatului a declarat, miercuri seară, că declaraţia lui Manfred Weber nu a fost una spontană, ci pregătită de cineva, fiind citită de pe prompter, Călin Popescu Tăriceanu precizând că acesta nu cunoaşte realităţile din România.

"Am văzut declaraţia lui Weber. O declaraţie pe care, cu experienţa pe care o am, vă pot spune că nu era o declaraţie spontană, ci citea de pe un prompter, cineva, pentru că nu cunoaşte situaţia din România deloc, cineva i-a pregătit-o, citea o declaraţie pur şi simplu cu nişte fraze pe care le-am mai auzit , vânturate de unii şi de alţii şi care nu îşi găsesc niciun fel de suport de realitate în situaţia din România. România nu a abandonat combaterea corupţiei, nu a afectat prin reforma justiţiei în niciun fel independenţa ei, independenţa justiţiei a fost afectată foarte grav de protocoalele secrete care au pus întreg sistemul judiciar în subordinea serviciilor secrete. Asta e realitatea, dar pe care partenerii noştri străini nu o cunosc şi de aceea cred că rolul pe care îl va avea doamna Dăncilă este foarte important de a le explica aceste realităţi", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3, potrivit Mediafax.

Preşedintele Senatului a adăugat că Manfred Weber şi-a schimbat atitudinea în decurs de trei luni.

"A fost la Budapesta să-i acorde tot sprijinul domnului Viktor Orban în urmă cu aproximativ trei luni se afişa braţ la braţ cu domnul Orban la Budapoesta. Între timp, domnia sa a fost desemnat de doamna Merkel cel care conduce lista partidului care câştigă alegerile europene şi ar trebui să devină automat preşedinte al Comisiei Europene. Şi atunci domnul Weber a considerat că trebuie să-şi schimbe atitudinea, să arate cât de bun european este el şi PPE a fost cel care a promovat votul pe articolul 7 care într-adevăr penalizează Ungaria, articolul 7 dând posibilitatea UE să aplice sancţiuni împotriva uneia dintre ţările membre", a completat Tăriceanu.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri seară, referitor la declaraţiile lui Manfred Weber, că ar fi fost interesant dacă liderul grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE) ar fi comentat şi dacă e normal ca preşedintele să ceară anchete.

Manfred Weber, liderului grupului parlamentar al Partidului Popular European (PPE), s-a declarat "foarte îngrijorat" de situaţia din România, observând că Guvernul înregistrează regrese în combaterea corupţiei şi cerându-i premierului Viorica Dăncilă să ofere explicaţii în Parlamentul European. "Ar fi fost interesant dacă domnul Weber ar fi comentat şi dacă e normal ca un şef de stat să solicite Parchetului să facă anchete şi să cerceteze violenţele pe care le-au săvârşit forţele de ordine", a declarat Carmen Dan, la Antena 3.

Mai multe articole despre:
Tăriceanu Manfred Weber preşedinte PPE carmen dan