Tăriceanu are numai cuvinte de laudă pentru Mihai Tudose: Are curajul luării deciziilor
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că premierul Mihai Tudose îi face o impresie bună, fiind un om care are curajul luării deciziilor.
"Eu nu l-am cunoscut (pe premierul Mihai Tudose - n.r.) decât puţin până acum. Nu am putut să fac o apreciere suficient de obiectivă, dar îmi face o impresie bună, pentru că îl văd că este un om care înţelege responsabilitatea funcţiei, încearcă şi reuşeşte într-o măsură substanţială să cuprindă probleme de guvernare şi are curajul luării deciziilor, e foarte important pentru o guvernare şi o spun cu experienţa funcţiei", a afirmat Tăriceanu la Antena 3.
El a apreciat că la guvernare nu e timp de "filosofie", ci trebuie să se acţioneze, iar discuţia cu premierul, din acest punct de vedere, a fost "utilă".
"La guvernare nu ai timp foarte mult de filosofie, trebuie să acţionezi, trebuie să decizi, trebuie să ai curajul să iei hotărâri. Problemele, dacă nu le rezolvi... Să ştiţi că cei care consideră că în politică timpul la rezolvă pe toate, fac o mare greşeală. Problemele nerezolvate la timp se acumulează, cresc şi la un moment dat vin peste tine ca o avalanşă. Aşadar încât mă bucură şi discuţia pe care am avut-o alaltăieri cu prim-ministrul şi cu ceilalţi membri ai cabinetului, a fost foarte utilă şi mi-a plăcut", a apreciat Tăriceanu.
El a mai spus că, în urma crizei politice privind înlocuirea lui Sorin Grindeanu din fruntea Guvernului, coaliţia de guvernare a avut de pierdut din punct de vedere al imaginii, dar pe termen lung a avut de câştigat.
"Cred că, politic, coaliţia a avut de pierdut din punct de vedere al imaginii, dar cred că, pe termen lung, coaliţia, dar mai ales România, au de câştigat. Am avut această discuţie cu colegi din ALDE şi PSD. La momentul în care a devenit evident necesară schimbarea prim-ministrului, proiecţia în exterior a imaginii şi a acţiunii Guvernului era una mai degrabă pozitivă. Puţină lume, chiar şi cei informaţi, cei din presă, nu vedeau foarte multe lucruri care începeau să se acumuleze, foarte multe probleme care începeau să se acumuleze nepermis şi periculos de grav pentru evoluţia economiei", a explicat Tăriceanu.
El a spus că, în schimb, premierul Tudose a anunţat că luna iulie este prima în care încasările la buget încep să ajungă şi chiar să depăşească nivelul prognozat pentru 2017.
Preşedintele Senatului a mai spus că schimbarea Guvernului a fost o piatră de încercare şi coaliţia a rezistat, menţionând că nu a remarcat momente în care coaliţia a scârţâit.
"Nu am remarcat momente în care coaliţia a scârţâit şi cred că momentul acesta al retragerii sprijinului politic şi al votului care a avut loc în Parlament a fost o piatră de încercare pe care noi am trecut-o cu bine, mă refer la coaliţia în ansamblu, şi cred că acest lucru a creat un element care mi se pare foarte important în acţiunea politică şi anume crearea încrederii între parteneri", a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.