MENIU

Tăriceanu, despre Cioloş: A devenit comisar european la propunerea mea. Este un om de calitate

<p>Parlamentarii ADLE nu vor susţine Guvernul Cioloş</p>

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a comentat, marţi, informaţiile potrivit cărora Dacian Cioloş ar putea fi nominalizat premier de către preşedintele Klaus Iohannis, afirmând că acesta a devenit comisar european cu sprijinul său, nu al lui Traian Băsescu, fiind "un om de calitate", scrie Mediafax.

„Pe Dacian Cioloş l-am cunoscut bine în perioada în care am lucrat împreună. Contrar lucrurilor care s-au vehiculat în spaţiul public, am să vă spun că, după o discuţie prealabilă cu el, am hotărât - pentru că eu aveam această responsabilitate a propunerii comisarului european din partea României şi nu preşedintele de atunci, cum încearcă să acrediteze ideea - am făcut această discuţie cu domnul Cioloş şi am pregătit terenul, politic vorbind”, a declarat Tăriceanu.

Liderul ALDE a precizat că Dacian Cioloş „a făcut o figură excelentă" și că nu folosește de obicei superlatine, chiar dacă a refuzat să comenteze direct informaţiile privind o eventuală nominalizare a fostului ministru al Agriculturii.

"Este un om de foarte bună calitate, dar lucrul acesta nu a fost discutat cu preşedintele, cel puţin de către noi", a mai spus Tăriceanu.

Numele fostului comisar european Dacian Cioloş este vehiculat ca variantă discutată la Palatul Cotroceni pentru funcţia de prim-ministru.

Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul comisar european şi ministru al Agriculturii Dacian Cioloş este o variantă cu multă susţinere, în special din rândul oficialilor UE. Potrivit surselor citate, au existat discuţii între reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi Dacian Cioloş, însă nu exista o decizie clară.