Tăriceanu, despre candidatura lui Meleşcanu: Şi Ungureanu a fost a doua zi prim-ministru
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că a primit demisia din funcţia de director SIE, a lui Teodor Meleşcanu și a menţionat, în ceea ce privește candidatura acestuia, că a existat precedentul lui Mihai Răzvan Ungureanu, care ”a fost a doua zi prim-ministru”.
”În momentul de faţă nu am decât demisia domnului Meleşcanu pe masă, de care am luat act, o să informez şi Senatul. În rest, în privinţa planurilor politice ale domniei sale nu vreau să fac niciun comentariu, pentru că nu am calitatea să fac un comentariu în acest sens. (...) Domnul Mihai Răzvan Ungureanu a fost a doua zi prim-ministru, aşa că nu văd care ar mai fi problema”, a declarat Tăriceanu, precizează Mediafax.
Preşedintele Senatului a precizat că, potrivit legii SIE, instituţia va funcţiona cu un interimar, prim-adjunctul directorului SIE, urmând să aibă loc desemnarea unui nou director al SIE şi votul Parlamentului.
Preşedintele, Traian Băsescu, a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, în care le transmitea să ia act de demisia lui Teodor Meleșcanu, din funcția de director al SIE, și să declare vacantă funcţia.
Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat Biroul Electoral Central (BEC) că va depune, marţi dimineaţă, candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale, a declarat, luni, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Acesta a precizat că depunerea dosarului de înregistrare a candidaturii urmează să se facă, marţi dimineaţă, la ora 10.00. Muhuleţ a menţionat că a încercat să îl contacteze pentru confirmare pe Teodor Meleşcanu, însă că nu a reuşit până la acest moment.