MENIU

Tăriceanu denunță procedurile din raportul MCV

Călin Popescu Tăriceanu susține că raportul MCV nu a fost bine documentat și a anunțat că urmează să vadă ce va lua și ce nu va lua în seamă din document.

„Nu vă pot garanta că mă voi vedea cu domnul Dragnea. Până să hotărâm noi ce facem, care suntem factorul de decizie politică, am discutat în prealabil și am convenit că pe baza raportului MCV trebuie făcută o analiză foarte serioasă de către Ministerul Justiției, împreună cu Ministerul pentru Afaceri Europene, care ține legătura cu comisia, și pe baza acestor analize și pe baza observațiilor ce pot fi făcute în legătură cu recomandările din raportul MCV vom vedea ce luăm în seamă și ce nu luăm în seamă.

În trecut acest document venea în România, si era consultat de autorități, se făceau observații, se ținea cont de aceste observații și se făceau corecturi. De data asta a venit documentul sâmbătă după-amiază, l-am parcurs și eu în fugă, și s-a dat termen până luni de trimitere de informații. S-au făcut observații, s-a lucrat în acel weekend și nu s-a ținut cont decât de două lucruri absolut minore.

Eu am parcurs documentul MCV. Am să vă dau un exemplu concret. Se face acolo mențiunea referitoare la revocarea procurorului șef al DNA și se spune că a fost acuzată pentru management defectuos. Și că CSM-ul a dat aviz negativ pentru că CSM-ul a apreciat că managementul nu a fost defectuos. Dar nu scrie nimic despre faptul că în două rânduri ca urmare a sesizării Curții Constituționale curtea a constatat că șefa DNA, și instituția respectivă, au încălcat grav Constituția. Chestiunea asta nu li se pare semnificativă.

Deci raportul nu mi se pare că e  bine documentat și obiectiv. Acum așteptăm un punct de vedere din partea Ministerului Justiției și apoi vedem ce facem”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Mai multe articole despre:
UE Tăriceanu Comisia Europeană raport MCV