MENIU

Tăriceanu, către PNL: "Vă aduc aminte cum acţionau politrucii din perioada stalinistă..."

<p>Tăriceanu, către PNL: "Vă aduc aminte cum acţionau politrucii din perioada stalinistă"</p>

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, miercuri, în Parlament, că atitudinea PNL faţă de OUG 13 i-a lăsat "un gust amar", comparând situaţia cu aceea din perioada stalinistă, când "politrucii" se puneau în faţa închisorilor cu deţinuţi politici şi strigau "Moarte lor!".

"În ultimele luni, în Statele Unite, sute de mii de americani au ieşit în stradă: unii împotriva noului preşedinte Donald Trump, alţii în favoarea lui. În ultimii ani, proteste similare au avut loc în Marea Britanie, cu ocazia Brexit-ului, în Germania. (...) Nu se putea şi, astfel, avem şi noi protestele noastre. (...) Este dreptul lor şi eu îl respect", a afirmat Tăriceanu.

El a acuzat însă că PNL, USR şi preşedintele Klaus Iohannis politizează aceste proteste şi provoacă "o criză fără precedent".

"Moţiunea de faţă readuce în prim plan o obsesie a Partidului Naţional Liberal: corupţia. Domnilor parlamentari din opoziţie, românii ne cer să eliminăm corupţia din instituţiile de forţă, la fel cum ne cer să eliminăm corupţia din clasa politică. Clasa politică a început să se reformeze. Instituţiile de forţă refuză orice reformă", a spus Tăriceanu.

Şeful ALDE dă ca exemplu demisia lui Florian Coldea, precum şi "implicarea" procurorului şef al DNA în scandal, ea fiind "parte a binomului SRI-DNA". El a reluat şi acuzaţiile potrivit cărora preşedintele Iohannis "refuză în continuare să restituie statului sute de mii de lei bani câştigaţi din închirierea unei case obţinute ilegal, conform unei sentinţe în Justiţie".

"Alte instituţii de forţă ale statului - DIICOT, ANI, ANAF - sunt implicate în scandaluri uriaşe de corupţie, cu dosare întocmite de procurori, unele cu un cert parfum de răfuială pentru putere. Iată principalul izvor al corupţiei din România de astăzi! Cei numiţi să conducă vremelnic instituţiile de forţă exercită discreţionar puterea şi încearcă să controleze pe cei aleşi de popor", a spus Tăriceanu.

El a continuat, făcând o paralelă cu o situaţie din timpul perioadei staliniste, afirmând că ea oferă "multe ironii".

"În 1947, Primăria Sibiului i-a acordat titlul de cetăţean de onoare lui Andrei Visinski, supranumit «procurorul terorii», procurorul trimis de Stalin pentru a sovietiza România. Victima şi-a celebrat călăul. La distanţă de 70 de ani, Partidul Naţional Liberal îşi laudă călăul, îngheţat de frică", a spus el.

Tăriceanu a mai criticat PNL pentru comportantul faţă de OUG 13, comparând atitudinea cu aceea faţă de deţinuţii politici din perioada stalinistă.

"Ne-aţi lăsat un gust extrem de amar la cum aţi reactionaţ la legile graţierii. (...) Vă aduc aminte cum acţionau politrucii din perioada neagră a stalinismului, care se duceau în faţa închisorilor unde erau deţinuţii politici. Ştiţi ce strigau? Cei ce zac în închisori sunt duşmani şi trădători, moarte lor", a spus şeful Senatului, citat de news.ro.