MENIU

Tăriceanu atacă din nou UE: "Resping ferm ideea unei Europe cu mai multe viteze"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, la Parlament, că respinge ferm ideea unei noi Europe cu mai multe viteze, o Uniune Europeană "în care unii să fie mai importanţi ca ceilalţi", anunţă Mediafax.

"Viitorul UE este viitorul României. Trebuie să asigurăm un pol de democraţie pe de o parte şi pe de altă parte un pol al prosperităţii. Cele două chestiuni puse în probleme trebuie să asigure programul comun al agriculturii europene. Trebuie introduse noi criterii de convergenţă pentru fondurile europene. Cred că noi cu toţii traversăm un punct important în UE şi trebuie să învăţăm din punctele noastre forte şi punctele slabe. În ceea ce priveşte migraţia, cred că în loc să schimbăm criteriile proceselor de decizie, la presupuneri care să ducă la dezbinare politică şi interpretări subiective. Trebuie să folosim date foarte clare furnizate de sistemul de statistică a UE. Resping ideea de a construi o Europă nouă cu mai multe viteze, o Uniune Europeană în care unii să fie mai importanţi ca ceilalţi", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, la conferinţa „O politică de coeziune inclusivă pentru o Uniune mai apropiată de cetăţeni”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, participă, marţi, la conferinţa „O politică de coeziune inclusivă pentru o Uniune mai apropiată de cetăţeni” care se desfăşoară la Palatul Parlamentului. La eveniment mai sunt prezenţi premierul Viorica Dăncilă, comisarul europeană Corina Creţu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, deputatul PSD, Florin Iordache, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi ministrul delegat pentru Afacerile Europene, Victor Negrescu.