Tăriceanu ameninţă după ce Dragnea a fost condamnat: "PSD şi ALDE vor continua reformarea justiţiei"
Călin Popescu Tăriceanu reacţionează dur după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Acesta spune că Dragnea se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la condamnarea definitivă, iar "ALDE și PSD vor continua să promoveze acele reforme necesare pentru asigurarea reformării justiției și stoparea influenței nocive a statului paralel".
Redăm, în continuare, postatea lui Călin Popescu Tăriceanu, de pe Facebook:
"Am luat act de decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție în dosarul „DGASPC Teleorman”.
Trebuie spus faptul că este o decizie în primă instanță, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție, valabilă până în momentul unei decizii definitive a instanței.
Indiferent de sentința definitivă, vreau să subliniez importanța continuării dezbaterii și adoptării reformelor necesare pentru stoparea abuzurilor și a încălcării drepturilor și libertăților cetățenilor.
În același timp, vreau să îi asigur pe sutele de mii de români care au manifestat în Piața Victoriei, în ziua de 9 iunie, împotriva abuzurilor și pe milioanele de români care au votat în 2016 pentru un stat de drept, nu pentru „statul drepți”, că ALDE și PSD vor continua să promoveze acele reforme necesare pentru asigurarea reformării justiției și stoparea influenței nocive a statului paralel", a scris Călin Popescu Tăriceanu.
Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul "Bombonica": 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, şi achitare pentru acuzaţia de fals. Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, scapă de închisoare, fiind sancţionată doar cu amendă de 1.000 de lei. Totodată, alţi nouă oameni au primit deja condamnări la închisoare cu executare sau suspendare. Decizia este dată de Curtea Supremă, în prima instanță, după ce a amânat, deja, de două ori, verdictul. DNA a cerut ca liderul social-democraţilor să primească şapte ani şi jumătate de detenţie, în timp ce Liviu Dragnea miza pe achitare. Decizia şi reacţiiel după condamnare pot fi urmărite în direct pe Realitatea Tv.