MENIU

Tânăr de bani gata, fără experienţă administrativă, înrudit cu baroni PSD, numit prefect de Vaslui

În viaţă este important să cunoşti oameni importanţi, se pare. Sau să te înrudeşti cu ei. Premierul Sorin Grindeanu l-a numit miercuri în funcţia de prefect al judeţului Vaslui pe Eduard Popică, un tânăr cunoscut pe plan local drept un băiat de bani gata, fără a deţine experienţă în administraţie. Popica este ginerele lui Emil Savin, regele local al asfaltului, a fost cununat de deputatul Adrian Solomon şi este cumătrul preşedintelui CJ, Dumitru Buzatu, iar până pe 15 mai a fost consilier judeţean din partea PSD, scrie Adevarul. 

Numele lui Eduard Popică a fost vehiculat de mai multe săptămâni ca fiind posibil prefect de Vaslui. În vârstă de 33 de ani, este absolvent de studii juridice şi îl înlocuieşte din funcţia de prefect pe Isabel Bogdan.

”Există o decizie de încetare a exercitării cu caracter temporar a domnului Isabel Bogdan a funcţiei publice de prefect de Vaslui. Domnul Popica Eduard Andrei este noul prefect al judeţului Vaslui, care exercită această funcţie cu caracter temporar prin detaşare, în condiţiile legii”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, după şedinţa de Guvern de miercuri.

Eduard Popica nu a deţinut nicio funcţie publică de conducere până în prezent, activitatea sa profesională fiind una limitată şi direct legată de apartenenţa politică. S-a angajat la Protecţia Copilului de două săptămâni Şi-a făcut intrarea în administraţia publică în 2013, când a fost angajat consilier juridic în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui. Până atunci, Popica a administrat o societate care deţine un post de radio în municipiul Vaslui.

În 2014, Popica a fost numit director al Cancelariei prefectului Andrei Puică, funcţie pe care a deţinut-o până în februarie 2016, când prefectul Puică a fost schimbat din post. După plecarea de la Prefectura Vaslui, Popica a revenit pe postul de consilier juridic din cadrul CJ Vaslui.

Surse din cadrul instituţiei au declarat pentru ”Adevărul” că postul oferit atunci lui Popica a fost unul mai degrabă formal, nu puţine fiind situaţiile când acesta era sunat să vină de acasă la serviciu, ”pentru a mai fi văzut în instituţie” de ceilalţi angajaţi.