MENIU

Taberele de refugiați. Lecția pe care Victor Ponta nu a învățat-o de la Tusk și Cameron

Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de facebook mai multe fotografii din cadrul unei vizite pe care a efectuat-o într-o tabără de refugiați din Iordania. Dar pentru prim-ministrul român a fost mai important să se fotografieze în timp ce coboară din limuzină în tabăra de refugiați, spre deosebire de Donlad Tusk, președintele Consiliului European, și David Cameron, premierul Marii Britanii, care au ales să meargă în mijlocul copiilor din tabără și să se fotografieze alături de cei mici. În schimb, in imaginile postate de Ponta, copiii sunt imortalizați doar din mașină, premierul nefiind prezent în vreo imagine alături de copii.

Observația vine în contextul în care că premierul face în mod repetat apel la solidaritate faţă de refugiaţi. Dar cu toate acestea, nu s-a încumetat măcar să se apropie de copiii din tabără. Nici măcar pentru o poză. Era mai important să apară coborând din limuzină, în tabăra de refugiaţi. Prin urmare, și în situații de acest fel se observă diferenţa dintre un politician român şi un lider european. Chiar şi când vine vorba despre a păstra aparenţele, fie şi pe facebook, a unei solidarităţi clamate în mod repetat. Indiferet dacă fotografiile au fost postate de premier sau de cei care se ocupă de administrarea contului de facebook a acestuia.