Klaus Iohannis a confirmat că România va găzdui, în 2018, Summitul "Inițiativei celor Trei Mări"
Anul viitor Summitul Inițiativei celor Trei Mări - Baltică, Adriatică și Neagră -, va fi organizat în România. Între timp, după încheierea discuțiilor, Klaus Iohannis a declarat că în cadrul întâlnirii s-a discutat situația economică europeană, aducând în vorbă construirea unor coridoare nord-sud, care vin în complecatrea celor construite din est până în vest.
”Se discută construirea unor coridoare nord-sud, care vin în completarea coridoarelor est-vest, de gaze, date și informații. Un aspect mai special pentru noi este că am lansat inițiativa să facem, anul viitor, sumiitul în România. Această inițiativă a fost acceptată”, a declarat Klaus Iohannis în fața jurnaliștilor.
Klaus Iohannis a mai precizat că acest summit este foarte atractiv pentru partenerii americani, punctând că este posibilă reducerea dependenței de gazul rusesc prin cumpărarea de gaz lichefiat din Statele Unite.
”Am reușit, în timp, să transformăm în ceva foarte atractiv, nu numai pentru noi și pentru americani. După părerea mea, trebuie să ne gândim în primul rând la economiile noastre. Trebuie să beneficiem de toate tipurile de energie pecare le avem. Nu trebuie să se teamă cineva de această formă de gaz lichefiat. O mare parte din UE depinde de gazul rusesc. Ori dacă această dependență ar scădea, cu atât mai bine. Cu cât mai multe oferte, cu atât mai bine”, a afirmat șeful statului.
Revenind la inițiativa țării noastre de a organiza summitul din 2018 în România, Klaus Iohannis a subliniat că ”noi vrem să dezvoltăm inițiative care ne integrează perfect în obiectivele Uniunii Europene”.
Președintele Klaus Iohannis a participat, joi, la Varșovia, alături de lideri din alte 12 state, la Summitul ''Inițiativei celor Trei Mări''. Președintele SUA, Donald Trump, a participat în calitate de invitat special.