MENIU

SURSE: Reziștii ANULEAZĂ protestul pro-Europa din Piața Victoriei și se alătură mitingului societății civile

Piata Victoriei / Arhivă foto

Informație de ultimă oră. Reziștii au renunțat la protestul pro-Europa organizat mâine seară în Piața Victoriei. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, aceștia se vor alătura societății civile care organizează mâine un miting în Piața Universității.

Inițial, planul era ca protestul celor de la USR să fie organizat la Piața Victoriei și, mai apoi, să se plece într-un marș și la final să ajungă tot în Piața Universității. 

Până la urmă, cei de la USR au luat decizie să renunțe la acest plan, așa că au în gând să se alăture celor din societatea civilă, care se adună la ora 19.00 în Piața Universității. 

Printre cei care și-au anunțat prezența la acest eveniment se numără Oana Pellea, Marius Manole și Victor Hrembenciuc, dar și Dan Teodorescu de la trupa Taxi.