MENIU

Surse: PSD și PNL NU renunță la ideea comasării alegerilor. Subiectul, abordat de Ciolacu și Ciucă, într-o discuție telefonică. Zi decisivă miercuri

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Subiectul comasării alegerilor continuă să se afle pe masa discuțiilor interne atât în rândul liberalilor, cât și al social-democraților. Din informațiile existente, ambele partide au avut întâlniri pe această temă, însă până în prezent nu s-a luat nicio decizie în acest sens, relatează Realitatea PLUS, care citează surse politice. De altfel, potrivit surselor citate, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au purtat o discuție telefonică, în cursul zilei de duminică, pe marginea acestui subiect. 

În momentul de față, cele două formațiuni politice au în față mai multe scenarii de lucru. Totodată, fiecare partid verifică la nivel tehnic elemente de legislație, astfel încât comasarea să poată avea loc.

Aceleași surse mai spun și că nu s-a discutat despre un candidat comun în alegeri. 

O decizie finală ar putea fi luată miercuri, atunci când este programată să aibă loc ședința Coaliției de guvernare. 

Până acum, PSD a cerut stabilirea unui calendar complet pentru toate cele patru rânduri de alegeri, în timp ce liberalii cer o înțelegere doar pe comasarea localelor cu europarlamentarele și o discuție după 9 iunie pe celelalte runde de alegeri. În plus, PNL pare să-și mențină poziția și exclude posibilitatea de a avea un candidat comun la prezidențiale. În cazul în care nu se va ajunge la nicio înțelegere, atunci alegerile vor fi organizate potrivit calendarului stabilit.

PNL argumentează că desfășurarea simultană a alegerilor locale și europarlamentare va stimula participarea electorală și va conferi o reprezentativitate mai solidă pentru delegații României în Parlamentul European, aceste alegeri fiind tradițional mai puțin atrăgătoare pentru alegători.

Liberalii propun, de asemenea, ca alegerile parlamentare să fie sincronizate cu unul dintre tururile alegerilor prezidențiale.

Printre avantajele aduse de unificarea alegerilor, liberalii subliniază reducerea costurilor bugetare și faptul că Guvernul ar dispune de mai mult timp pentru implementarea politicilor publice, evitându-se astfel prelungirea perioadelor de campanie electorală.

Cu toate acestea, durata prelungită a negocierilor i-a determinat pe liberali să concluzioneze că s-a pierdut prea mult timp discutând despre acest subiect și că este necesară o decizie rapidă, pentru a permite coaliției să se concentreze pe alte probleme urgente.

Poziția PSD este una de precauție, fără o respingere totală a ideii de unificare a alegerilor.

Marcel Ciolacu, liderul PSD și premier, a exprimat dorința de a ajunge la un acord cu PNL pentru întregul ciclu electoral, nu doar pentru data de 9 iunie.

Citește și Coaliția stă pe un butoi de pulbere. Mesajul transmis de Ciolacu liberalilor și lui Iohannis: Îmi depun mandatul dacă PNL iese de la guvernare