SURSE Liderii PSD discută despre o nouă propunere pentru postul de premier
Liderii social-democraţi iau în calcul o nouă variantă de premier, aceştia urmând să decidă până mâine ce nominalizare vor face şi ce strategie vor adopta în perioada următoare, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh, au precizat surse politice pentru News.ro.
Potrivit surselor citate de News.ro, social-democraţii vor discuta în cursul acestei nopţi pentru a merge cu o nouă propunere de premier la Cotroceni, urmând ca mâine să discute şi cu copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să ocupe funcţia de premier.
"Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele, PSD şi ALDE, care au ţinut să vină împreună, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumetele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere", a declarat preşedintele.
Propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie premier a fost făcută în 21 decembrie.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa, după consultări, că social-democraţii nu vor face altă propunere în cazul în care Klaus Iohannis o va respinge pe Sevil Shhaideh.